July 10, 2014

* Vânzări de 2,5 milioane euro în primele şase luni

Ritmul de vânzări a proprietăţilor administrate de “Premier Estate” Management vor păstra un ritm constant şi în a doua parte a anului, ne-a declarat, ieri, Andreea Comşa, managing partner al companiei de administrare imobiliară.

Domnia sa ne-a precizat: “Ne aşteptăm să păstrăm ritmul de vânzări de patru apartamente pe lună, în medie, şi în a doua parte a anului, poate chiar să creştem la cinci apartamente vândute pe lună. Valoarea tranzacţiilor o să fie asemănătoare cu cea din primul semestru al anului, în jur de 2,5 milioane de euro”. Printre ansamblurile rezidenţiale administrate de Premier Estate se numără Ibiza Sol Residence, Asmita Gardens, Citadella Titan, Doamna Ghica Plaza, Green Vista Residence şi Verdi Park Residence.

În primul semestru, vânzările de la Asmita Gardens au depăşit două milioane de euro, ne-a spus Andreea Comşa, care ne-a precizat: “Vânzările lunare au fost în medie de peste 383.000 de euro, adică 4 unităţi tranzacţionate în medie pe lună. Complexul rezidenţial a atins, la finalul primelor şase luni, un grad de ocupare de aproximativ 65%. Cele mai vândute apartamente în această perioadă au fost cele cu 3 camere (7 unităţi), urmate de cele cu 2 camere (6 unităţi), iar, din totalul de 765 de apartamente, mai sunt disponibile spre vânzare 129 apartamente cu 2 camere, 155 apartamente cu 3 camere şi 28 apartamente cu 4 camere. Preţurile variază între 1.022 de euro/mp şi 1.070 de euro/mp în funcţie de tipul şi suprafaţa apartamentului”.

În cazul Citadella Titan, vânzările au atins 1,7 milioane de euro în primele patru luni de la preluarea în portofoliu de către Premier Estate, ne-a spus Andreea Comşa, care afirmă că mai sunt disponibile pentru vânzare 161 de apartamente, iar preţurile pornesc de la 35.000 euro (fără TVA) pentru garsoniere, 49.000 euro (fără TVA) pentru apartamentele cu 2 camere şi 65.000 euro (fără TVA) la apartamentele cu 3 camere.
Proiectele Doamna Ghica şi Green Vista sunt realizate de Premier Estate în colaborarea cu Astika Akinita, divizia de administrare imobiliară a Alpha Bank, ne-a spus doamna Comşa, care susţine că există mai multe discuţii cu clienţi care doresc să achiziţioneze apartamente în aceste ansambluri rezidenţiale.

Reprezentantul Premier Estate ne-a declarat că preferinţele clienţilor lor diferă de la un proiect la altul: “În Citadella Titan, cele mai căutate apartamente au fost cele de 2 şi 3 camere şi, cu toate că în Asmita Gardens a fost o cerere asemănătoare, au fost tranzacţionate şi apartamente de 4 camere, a căror popularitate a început să crească în ultimul an. În Ibiza Sol, cel mai mare interes a fost pentru apartamentele de 4 camere deoarece majoritatea locuitorilor sunt familii cu doi copii”.

* Comşa: “Piaţa rezidenţială este pe un trend ascendent”

Începând cu jumătatea anului trecut, piaţa rezidenţială a început să fie mai optimistă şi vânzările să intre pe un trend ascendent, ne-a spus Andreea Comşa, care ne-a subliniat: “Cu toate acestea, trebuie să ţinem cont de faptul că cele mai multe vânzări se fac pentru apartamentele ieftine, care sunt finanţate prin programul Prima Casă, aşadar nu putem vorbi de o revenire care să acopere în aceeaşi măsură, toate tipurile de dezvoltări rezidenţiale. Deşi noul trend imobiliar are un efect pozitiv asupra proiectelor în insolvenţă pe care le administrăm, nu poate determina o evoluţie spectaculoasă”. În ceea ce priveşte piaţa rezidenţială în general, reprezentantul Premier Estate afirmă că evoluţia va continua, iar succesul dezvoltărilor imobiliare va atrage investiţii suplimentare. “Putem spune că a revenit curajul dezvoltatorilor care au aşteptat un moment prielnic de a dezvolta un proiect rezidenţial, iar un factor care ajută această evoluţie a pieţei constă în tendinţa de relaxare a condiţiilor de creditare, atât prin micşorarea dobânzilor, cât şi prin avansul minim perceput”, potrivit sursei citate.

* Comşa: “Nu există niciun risc să ne apropiem de un nou crash imobiliar” 

În ceea ce priveşte piaţa imobiliară autohtonă, Andreea Comşa consideră că nu există niciun risc să ne apropiem de un nou crash imobiliar, deoarece nu există premisele care să conducă la un asemenea fenomen.
Domnia sa ne-a precizat: “Aşa cum am menţionat, majoritatea apartamentelor care se vând sunt finanţate prin programul Prima Casă care s-a dovedit deja că are o rată foarte mică de default. Apoi, restul creditelor ipotecare, deşi au în ultimul timp condiţii mai relaxate de finanţare, totuşi sunt bazate pe dosare atent completate cu acte doveditoare ale veniturilor.

În ceea ce priveşte partea de investiţii noi, majoritatea investitorilor, atât români cât şi străini, caută proprietăţi cu potenţial atractiv, la preţuri cât mai mici, pe care le achiziţionează de la bănci sau de la proprietari cu probleme financiare”.

Pe partea de dezvoltare a clădirilor de birouri, reprezentantul Premier Estate ne-a spus că această piaţă a devenit foarte dinamică în ultimii ani, condiţiile de finanţare sunt exigente şi necesită un grad de preînchiriere de peste 50%. În plus, pe fondul optimismului bazat pe “dezgheţul din zona imobiliară”, Andreea Comşa spune că este periculos faptul că, în media, au început să apară articole, nefondate în general, care indică o creştere a preţurilor în anumite zone, care determină creştere mai mare a preţului de vânzare, bazată tocmai pe informaţii nejustificate. “Acest lucru poate impacta negativ nivelul tranzacţiilor care tocmai a început să devină satisfăcător şi poate duce la un blocaj în piaţă”, a adăugat doamna Comşa.

Potrivit sursei citate, în momentul de faţă nu avem motive de îngrijorare în ceea ce priveşte o nouă prăbuşire imobiliară, dar este nevoie de prudenţă şi atenţie în ceea ce priveşte gestionarea şi perpetuarea informaţiilor din piaţa imobiliară.

Article Source: Bursa.ro

USE THE INFORMATION PROVIDED BELOW TO REACH US OR LEAVE US A MESSAGE USING THE CONTACT FORM
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.